We have News from Polska

Mișcarea, dansul și experimentul sunt cuvintele-cheie ale festivalului de arte performative „News from Polska”, găzduit până la 9 aprilie 2017 de CNDB. Cea de-a treia ediție a evenimentului, curatoriată de Larisa Crunțeanu, îi aduce la București pe cei mai interesanți creatori polonezi ai tinerei generații.

„News from Polska” revine pe scena CNDB în seara de joi, 6 aprilie, de la ora 19.30. În cadrul performanceului său „Richard. Un trup din furie”, artistul Piotr Wach realizează o analiză a personalității lui Richard al III-lea și se inspiră din piesa lui William Shakespeare și din „Anul lui Richard” al dramaturgei spaniole Angélica Lidell.

Suntem invitați apoi să petrecem serile de 7 și 8 aprilie undeva între o sală de gimnastică, o biserică și o corporație. Așa descrie Marta Ziółek universul futurist în care se desfășoară spectacolul „Make Yourself”, în care ea performează alături de alți 6 coregrafi și o cântăreață, iar corpurile și vocile personajelor se abandonează unei voințe corporate-pop. De la 19.30 în ambele seri, pe scena sălii Stere Popescu. Muzica este semnată de Lubomir Grzelak [Lutto Lento].

Biletele se pot cumpăra pentru vineri de aici, iar pentru sâmbătă, de aici.

Ediția a treia a „News from Polska” se încheie duminică, 9 aprilie, cu trei evenimente în aceeași seară. Primul este performanceul „pURe” al Ramonei Nagabczyńska, programat la ora 19.30, care abordează prin coregrafie ideea de corp natural, de stare ce precede iluzia reprezentării și este inspirată de renumitul regizor de teatru și pictor polonez Tadeusz Kantor.

Spectacolul va fi urmat de proiecția filmului-operă „The Tower”, în care regizoarea Karolina Breguła prezintă povestea absurdă a unui colectiv de oameni care decid să construiască un turn de zahăr.


Concertul „Exit Promises” al artistei de origine australiană ZONE-L (aka Laura Hunt), care renegociază natura spațiilor de artă printr-un experiment video și sonor ce propune o experiență comunală la limita dintre petrecere și conferință de dezvoltare personală, va încheia festivalul.

Comentarii