Limbaj mai bogat pentru elevii cu deficiențe de auz sau vorbire


În România, sunt 28.694 de copii care au handicap mental, auditiv şi asociat, care implică întârzieri sau dificultăţi în achiziţia limbajului, conform Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi.

Peste opt sute de elevi cu deficiențe de auz sau de vorbire și 120 de profesori psihopedagogi și logopezi au participat în perioada mai-decembrie 2017 la proiectul Logopedia, prin care s-a avut în vedere dezvoltarea limbajului în limba română a acestor copii, prin utilizarea mijloacelor digitale.

Echipa Salvaţi Copiii a colaborat pe parcursul anului 2017 cu instituţii de învăţământ speciale, voluntari Orange şi logopezi experimentaţi pentru dezvoltarea platformei digitale interactive adaptate nevoilor copiilor cu deficienţe de auz şi de vorbire. Această platformă este organizată în jurul obiectivelor de învăţare necesare pentru îmbunătăţirea capacităţilor lingvistice, concentrându-se în trei direcții: dezvoltarea vocabularului, structurarea limbajului, emiterea sunetelor.


Site-ul este disponibil tuturor pe www.logopediadigitala.ro  și pune la dispoziția specialiștilor care lucrează cu copii cu deficiențe de auz și de vorbire 11 jocuri educaționale, dar și un ghid de bune practici, în care sunt incluse o serie de metode și instrumente digitale de lucru. Inițiativa a fost posibilă cu sprijinul financiar primit din partea Fundației Orange, prin fondul de finanțare „Lumea prin Culoare și Sunet”, dedicat îmbunătățirii calității vieții persoanelor cu deficiențe de vedere și de auz.

Inițiativa Salvaţi Copiii este salutară; avem nevoie de instrumente digitale pentru diverse tipuri de activități de învățare, în special pentru formarea și dezvoltarea limbajului și corectarea pronunției, care constituie baza pentru integrarea copiilor cu deficienţe. Am apreciat în mod deosebit faptul că am avut libertatea necesară în implementarea proiectului la nivel local, în funcţie de programul şi nevoile grupului de beneficiari din şcoală, colaborând în acelaşi timp cu coordonatorul şi echipa de la nivel naţional”, a declarat Tatiana Drăghici, profesor psihopedagog la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Constantin Pufan” din Vaslui.


În total, platforma a înregistrat deja peste 53.000 de accesări, iar 40 dintre cei 120 de profesori psihopedagogi și logopezi din proiect au avut ocazia să participe la cursuri de formare și ateliere, dedicate adaptării modului de folosire a jocurilor din platformă la nevoile fiecărui copil implicat. În proiect au fost incluse 10 instituţii de învăţământ special, care au fost dotate cu 40 de tablete, pentru a facilita utilizarea platformei Logopedia și a putea derula activitățile educaționale, individuale și de grup.

Comentarii