Single & Fabulous. Fericire ROGVAIV: Un roman MI-NU-NAT! (recenzie Mad Pride România)

 


Salut! Sunt Mihai Știrbu, un jurnalist mai mic din București și un comunicator căruia i se spune că le are mai puțin cu vorbitul în public și mai mult cu scrisul.

De vreo opt-nouă ani încerc să-i conving pe oamenii din jurul meu că viața mea nu stă într-un diagnostic.

De curând, la Editura frACTalia, mi-a apărut romanul de debut Single & Fabulous. Fericire ROGVAIV [Micaela de Carrera].

Mad Pride România a vorbit despre carte mult mai bine decât aș putea-o face eu acum sau mai târziu.

Dacă vă va mișca acest text (eu zic că așa ar trebui), la sfârșit sunt și două link-uri de unde se poate comanda cartea.

So,

Mad Pride România: Un roman MI-NU-NAT din care ne-a fost greu să alegem un fragment.

Pentru toată lumea care a primit diagnosticul de <<tulburare>> (suferință!) bipolară. Pentru cei și cele care nu l-au primit (încă), dar știu acest lucru despre ei/ele. Pentru persoanele care au trecut cândva printr-un episod psihotic. Care își amintesc exaltarea și disperarea de atunci. Pentru cine a avut probleme la locul de muncă. Pentru cine a fost dată afară. Pentru cei rezilienți. Pentru supraviețuitoare. Pentru cine a ajuns pe nicăieri. Pentru cele care și-au găsit in prieteni salvarea. Pentru cei pe care prietenii i-au părăsit. Pentru cine a fost discriminat sau trăiește zi de zi cu spaima asta. Pentru cele care au locuit o vreme în spital. Pentru cine ia pastile. Pentru cine refuză acest lucru. Pentru totx care facem terapie. Pentru totx care nu ne-o permitem. Pentru toți oamenii aceștia fabuloși, singuri sau cuplați, queer sau straight, o carte fenomenală despre suferințe psihice și nu numai!

Single and Fabulous. Fericire ROGVAIV se poate comanda:

- pe site-ul Editurii frACTalia:

https://fractalia.ro/shop/colectii-fractalia/antologii/micaela-de-carrera-single-fabulous-fericire-rogvaiv/

 - Fizic, în București, la Cărturești Verona și Modul Cărturești; în Timișoara Mall Cărturești;

- pe site-ul Cărturești:

https://carturesti.ro/carte/micaela-de-carrera-single-fabulous-fericire-rogvaiv-1181833111?p=3

- pe site-ul eMAG.


Pace!

Foto: boardiacs 




Comentarii