Priorități și priorități... pentru care sper să nu plătesc mai târziu

 

De Mihai Știrbu, Blog de Jurnalism.

La ora asta, ne-am fi îndreptat spre unul dintre hotelurile londoneze cu puține stele sau poate spre un apartament pentru a ne odihni, iar pe zi am fi mers să-l ascultăm pe Ludovico Einaudi la Royal Albert Hall.

Michael, reprezentatul instituției de cultură, a fost înțelegător când l-am rugat să ne anuleze biletele cumpărate din timp. Din trei bilete, unul a avut cost zero, facilitate acordată însoțitorului sau persoanei cu dizabilități.

Pentru a beneficia de acest cadou, e necesar un Access Card/Nimbus Card eliberat de un ONG britanic. Faci dovada dizabilității cu scan-uri după acte și plătești serviciul poștal. Pac! Îți vine cardul acasă.

Și nu doar cei de la Royal Albert Hall îl recunosc și oferă reduceri sau bilete gratuite pentru însoțitori. O2 Arena, teatre, muzee londoneze... Chiar și în alte orașe ale lumii poate fi folosit acest card (asta a fost o paranteză lungă-lungă).

Nu sunt primele bilete pe care le anulăm și cine știe ce va fi în viitor. (Poate că trebuie să planificăm mai bine.)

Tata îmi spunea când eram student o zicală românească (și nu știu de ce a preferat una a majoritarilor... poate că și noi, romii, avem proverbe și zicători): “Să nu te întinzi mai mult decât îți e plapuma!” (Oare am mai povestit asta?) Îi ofeream o replică acidă instant. (Deh, se umfla tărâța în mine.) “Întind plapuma aia cât vreau eu de mult. Nu e chiar așa!”

Dar oare dacă avea tata dreptate?

42 de ani și patru luni. Nu e până aici viața mea, ci până la sfârșitul lumii.

Mi-am numărat doar trei degete de la o mână de câte ori m-am străduit să mă fac plăcut. Poate de patru ori. Mirela N. îmi făcea cele mai frumoase complimente: “Michel, mon amour, tu zâmbești cu ochii!”

- O să îmi creionați portretul unui narcisic... -

Altă vorbă care m-a marcat, de la o fostă colegă de la Jurnalul Național: “Misha nu e frumos, dar are un <<Je ne sais quoi!>>”

Dar dacă nu calitățile mele m-au ridicat în viață? Este oare posibil ca ștampila de băiat rom sărman să-i fii înduioșat pe cei care m-au ajutat când am avut nevoie și chiar și atunci când nu mai era necesar?

Mândria mea? Prea sărac să-mi permit acest lucru. Sau bucuria de a aduce “ceva” acasă mă făcea să nu mă gândesc la asta și să fiu cel mai fericit de pe pământ.

Am primit multe “complemente”. Sunteți pregătiți? Milog, atârnache, pupincurist, socialist, țigan, escort, pe interes, pomanagiu, e cu capu’, scrie de bine ca să primească plocon, fripturist, concursoman, cață, PSD-ist...

Le-am simțit pe toate direct în obrajii fierbinți!

Recunosc că mi-au mai rămas puțini oameni dragi alături care mă ajută necondiționat. Necondiționat, da.

Fractura de logică e alta.

Îmi pare rău dacă vă las impresia că o țin numai în evenimente, călătorii și concerte. Nu postez pentru a atrage invidie, ci pentru a vă invita alături de mine într-un univers care uneori poate fi simpatic, uneori foarte simpatic, iar alteori mai puțin simpatic. E o muncă voluntară (mi se suflă pe Whatsapp că video-ul e king și că mi-ar trebui mai mult content de acest tip).

Și da... lumea consumă acum altfel informația. Dar nu mă las atât de ușor!

Eu m-am răcorit; urmează să-mi iau pastilele pentru buba care nu se vede la RMN și nici CT: tulburare afectivă bipolară. Când voi avea și alți bani pe care nu-i voi da pe cazări, mâncare, bilete de avion și concerte, voi face și investigațiile să aflu dacă într-adevăr am Boala Crohn.

Priorități și priorități... pentru care sper să nu plătesc mai târziu.

Sănătate curată și somn ușor/bună dimineața!