Blockbusterul „Avatar: Foc și Cenușă” este disponibil de azi pe Disney+
Editor
on-line: Mihai Știrbu, Blog de Jurnalism.
Blockbusterul premiat cu Oscar® „Avatar: Foc și Cenușă” este disponibil de astăzi doar pe Disney+. Cel de-al treilea film din populara franciză „Avatar”, creată de regizorul laureat cu Oscar®, James Cameron, a generat încasări de 1,48 miliarde de dolari la nivel mondial în cinematografe după premiera din luna decembrie a anului trecut și a câștigat Premiul Oscar® pentru cele mai bune efecte vizuale.
Cu o acțiune captivantă,
imagini spectaculoase și personaje memorabile, filmul a fost apreciat atât de
public, cât și de critici pentru efectele sale vizuale spectaculoase, noile
lumi fascinante și creaturile uimitoare prezentate pe ecran. Povestea
emoționantă și inspirațională a cucerit spectatorii din întreaga lume,
transformând vizionarea în cinematografe într-o experiență de neuitat. Filmul
s-a menținut pe primul loc în box office-ul nord-american timp de cinci
săptămâni consecutive.
„Avatar: Foc și Cenușă”
se alătură colecției Avatar disponibile pe Disney+, unde fanii pot urmări în
streaming primele două filme ale francizei, precum și documentarul „Foc și Apă:
Realizarea filmelor Avatar”.
Regizat de James
Cameron, „Avatar: Foc și Cenușă” are un scenariu semnat de James Cameron, Rick
Jaffa și Amanda Silver, pe baza unei povești dezvoltate de James Cameron, Rick
Jaffa, Amanda Silver, Josh Friedman și Shane Salerno. Filmul este produs de James
Cameron și Jon Landau, iar producători executivi sunt Richard Baneham, Rae
Sanchini și David Valdes.
Din distribuție fac
parte Sam Worthington, Zoe Saldaña, Sigourney Weaver, Stephen Lang, Oona
Chaplin, Cliff Curtis, Joel David Moore, CCH Pounder, Edie Falco, David
Thewlis, Jemaine Clement, Giovanni Ribisi, Britain Dalton, Jamie Flatters,
Trinity Jo-Li Bliss, Jack Champion, Brendan Cowell, Bailey Bass, Filip Geljo,
Duane Evans Jr. și Kate Winslet.
Synopsis: Înapoi
pe Pandora pentru al treilea capitol al poveștii lui Jake Sully, fostul pușcaș
marin devenit lider al poporului Na’vi, și a familiei sale. Încă afectați de o
pierdere dureroasă, membrii familiei Sully pornesc să împiedice o altă tragedie
— cu ajutorul Negustorilor Vântului. Însă, pe drum, sunt atacați de Oamenii
Cenușii, care o învinuiesc pe Eywa pentru distrugerea căminului lor de către un
vulcan.




Comentarii
Trimiteți un comentariu