Mihai Mihalcea și Răzvan Omotă. Răzvan Omotă și Mihai Mihalcea din Sweet Spot (Din mijlocul terorii)

 

Text de Mihai Știrbu, Jurnalism cu S.

La titluri nu m-am priceput niciodată. Carmen întotdeauna mă ajuta și găsea ceva potrivit încât “să plângă și mama lui Tucă când citește”. Dar cred că v-am mai zis asta și altă dată.

Dar acum sunt doar eu și un laptop cu o tastatură împodobită ca de Crăciun. Nu, nu mi l-aș fi permis de unul singur, ci mi-a fost pus în brațe cu condiția să continuu să scriu.

În ultimele zile am revenit la îndeletnicirea de senior copy/paste guy pe blog pentru că nu am vrut să scriu prostii... Ei, ați ghicit! Hipomaniacalul iar m-a vizitat. Iar înainte de el a fost o deprimare urâțică. Și înainte de asta a fost acest performance în care i-am văzut pe scenă pe Mihai Mihalcea și Răzvan Omotă sau Răzvan Omotă și Mihai Mihalcea. Și în joia aia am făcut o entorsă la piciorul drept (din nou), dar m-am bucurat pentru Cristinel că s-a angajat și l-am întâlnit și pe Uber-istul psiholog care mi-a oferit sfaturi despre cum pot învinge stările depresive (20 de lei bacșiș pentru fratele meu din Vitan, se știe!).

Cam multe lately. Dar hipomaniacalul a trecut. Deprimarea s-a dus și ea. Pe insomnie încerc să o mai fentez. Piciorul se vindecă (Ave, Mircea, pentru ședințele de kinetoterapie!).

Am mai lăsat conștient să se ducă impulsul de a scrie orice și cu orice preț despre Sweet Spot (Din mijlocul terorii) din cadrul BIDFF (Bucharest International Dance Film Festival).

Pe Răzvan Omotă, actor, performer, autor de de texte de teatru și poet, l-am remarcat din prima când șchiopătam pe covorul roșu de la Centrul Dansului în după-amiaza spectacolului. Se saluta cu invitații și zâmbea larg (aș fi zis sincer în loc de larg). Eu și Cristinel i-am întins mâinile să dăm salut și l-am întrebat ce mai face, de parcă nu ne mai văzusem de săptămâna trecută.

Pe artistul Mihai Mihalcea cel mai drag mie, căruia îi aparțin textul, direcția artistică și mișcarea scenică a performance-ului,  l-am cunoscut în perioada în care Centrul Național al Dansului București avea săli în vechiul TNB, și nu i-am mulțumit niciodată că m-a ajutat să ies dintr-o depresie prin dans, dar o fac acum. Mihai, tare-tare m-a ajutat să petrec timp dansând cu tine și îți sunt recunoscător că m-ai făcut să țin la tine și la oamenii din această lume efervescentă (a dansului contemporan).

45 de minute de zâmbete, de Wow-uri și sclipiri geniale în Sweet Spot (Din mijlocul terorii) a Asociației Solitude Project, în parteneriat cu BIDFF.

Omotă are mișcări fluide cum nu am mai văzut, râde, plânge, incită, suspină, se mișcă și interpretează rânduri-rânduri care îi arată talentul actoricesc. Mamă, câtă energie are acest băiat!

Iar momentele lui Mihai Mihalcea ne-au făcut pe noi cei sală să nu respirăm, fie cel de dans sau cel de interpretare vocală.

Este un performance muncit pe care sper să-l mai joace. Pentru că l-aș mai vedea. Again and again. Tot din primul rând.